Faţă în faţă cu eşecul

de

Succesul reprezintă abilitatea de a trece de la un eşec la altul fără să îţi pierzi entuziasmul. Winston Churchill

Săptămâna aceasta am avut discuţii cu două persoane care erau supărate şi triste din cauză că au eşuat. Dezamăgirea lor era aşa de mare încât ameninţa să le paralizeze viaţa de aici înainte. Erau supăraţi pe ei înşişi, pe viaţă, pe Dumnezeu, pe societate. Aveau senzaţia că eşecul lor este cel mai grav lucru care li s-a întâmplat. Aveau aceste persoane o atitudine de renunţare molipsitoare şi dezarmantă şi mi-a fost greu să discut cu ele. Una din cele mai grele şedinţe de consiliere.

Unde trebuie să ne focalizăm când eşuăm?

Cu siguranţă intuiţi că focalizarea pe eşec este paralizantă şi nu e cel mai recomandat punct de focalizare. Dacă facem aşa, atunci teama de eşec este mai rea decât eşecul în sine şi teama de eşec ne blochează să continuăm să încercăm. Focalizarea pe eşec face parte din lista „aşa nu” din cauză că: de demoralizează, ne accentuează neputinţa, negativismul, ne taie optimismul, ne focalizează pe trecut, pe punctele slabe şi ne leagă cu funiile ei împiedicându-ne să încercăm din nou.

Citește mai mult

Prizonieri ai libertăţii – Trecutul

de

Diana, de când era copil a jurat că niciodată nu se va căsători. Când vedea suferinţa de care mama sa are parte, când vedea că sunt săraci din pricina alcoolului pe care tatăl său îl consuma, când vedea tot scandal şi ceartă seară de seară şi trăia teroarea revenirii tatălui aproape zi de zi. Când se gândea la câte bătăi „a mâncat” din dorinţa de a-şi scăpa mama, când îşi amintea de câte ori a dormit prin vecini sau chiar afară, singurul gând care îi stătea în minte referitor la căsătorie era „Eu niciodată nu mă voi căsători. Să nu văd bărbaţi în viaţa mea”.

A plecat departe să facă facultatea, nu şi-a văzut tatăl şi mama decât o dată în timpul facultăţii şi odată la graduare când se făcuse iar de râs că tatăl său a băut în cinstea ei şi a reuşitei fiicei sale. Pe când făcea masteratul singurătatea, într-un anturaj al relaţiilor, a provocat-o să mediteze din nou la aspectul căsătoririi dar recentul incident când tata s-a ridicat în aula plină, beat criţă, ca să îşi felicite fiica când decanul ţinea discursul de deschidere i-a amintit de toată suferinţa de acasă şi a zis iar un NU hotărât.

Citește mai mult

Prizonieri ai libertăţii – Religiile

de

Am citit recent de o expansiune mare a bisericilor ateiste şi meditam la cât de corect e termenul de „biserică ateistă” dar şi la dorinţa oamenilor de a crede ce vor. Noi oamenii nu dorim să fim constrânşi să credem ceva, noi am vrea, şi cred că este şi corect, să credem ce ne place sau ce corespunde sistemului nostru de valori.

De-a lungul timpului au existat foarte multe religii. Unele din ele destul de forţat impuse iar altele constituiau o alegere a persoanelor care le urmau. De fapt nici acum nu stăm „rău” ca număr al religiilor. Cifrele spun că sunt măcar 4300 de religii dar se estimează că numărul ar fi mai mare. Aşadar avem o tendinţă naturală să credem ce ne trece prin cap. Unii îşi fac fac dumnezei din vacă, maimuţă, şarpe sau alte animale. Alţii au de a face cu apa, focul, pământul şi alte fenomene sau reacţii. Alţii privesc spre planete şi stele ca dumnezei ai lor. Unii oameni privesc spre ei şi descoperă dumnezeul în ei şi se închină lui. Alţii pretind că nu cred nimic. Iar alţii cred în Dumnezeul Atotputernic în diferite variaţii prin tot atâtea religii. Asta denotă că omenii au libertatea să creadă ce vor.

Citește mai mult

Prizonieri ai libertăţii – Sistemele

de

Nu trebuie multă istorie citită ca să ne dăm seama de continua luptă de eliberare a oamenilor de sub robiile sistemelor. Unele din sisteme erau politice, altele militare, altele economice, religioase sau ideologice.De altfel, dacă ar fi să privim istoria României, că români suntem, vedem uşor lupta şi dorinţa permanentă de eliberare. Fie că doreau eliberarea de huni, turci, romani, unguri, ruşi, nemţi sau dorinţa de eliberare de comunism, românii în toată existenţa lor au dus lupte care doreau să aducă libertatea.

Îmi amintesc perioada de imediat după revoluţie că la cea dinainte nu eram destul de mare să observ lucrurile. Cei care apucau să meargă în Turcia, Serbia, Iugoslavia sau uneori mai departe în Grecia, Austria sau Germania veneau cu povestiri care „îţi tăiau respiraţia”. Apoi a urmat perioada în care se pleca masiv, de la noi toţi tinerii din biserică au plecat în Italia şi Belgia cam jumate-jumate. Ulterior s-a dat liber la graniţe, nu mai aveam probleme cu vizele, ce bucurie a fost, ce sărbătoare. Credeam că suntem liberi, că vom putea scăpa la o viaţă liberă şi îmbelşugată dar… nu avea să fie chiar aşa.

Citește mai mult

Prizonieri ai libertăţii – Internetul

de

„Nu ştiu alţii cum sunt dar eu…” am crezut multă vreme că pe internet e „la liber” totul. Eram convins multă vreme că putem zburda liberi prin reţea şi că nu avem garduri sau bariere, că nu avem graniţe sau oprelişti. Realitatea nu e deloc aşa. Deşi internetul ne captează pe foarte mulţi pe unii luându-i prizonieri, el nu oferă deloc libertatea subînţeleasă.

M-am hotărât de ceva vreme să scriu aceste materiale pentru a mă avertiza pe mine dar şi pe voi despre câteva realităţi incontestabile şi implicit de a folosi internetul cu altă mentalitate. Iată ce trebuie neapărat să ştim când folosim internetul.

Internetul nu este realitate. Deşi pare totul aşa de real acolo, el este o realitate fabricată care poate fi relativ uşor modificată. De la banalele poze de facebook până la informaţii de mare calibru, ceea ce este în internet poate suferi „ajustări” dacă nevoia o cere. Găsim miliarde de fotografii şi clipuri din care foarte puţine sunt needitate, găsim mii de pseudo specialişti, găsim mii de cazuri de înşelăciune şi dăm „like” sau „share” la mii de poze despre evenimente false, despre falşi copilaşi care au nevoie de ajutor etc. Realitatea nu este internetul şi internetul nu este realitate. Trebuie să ţinem minte bine asta pentru că altfel putem fi manipulaţi uşor.

Citește mai mult

Fuga de responsabilitate

de

Săptămâna asta am discutat mult despre diferite responsabilităţi pe care le avem. Cu toate acestea sunt doar câteva din ele atinse, noi oamenii având mult mai multe. Am dorit prin meditările mele să vă spun la ce capitole m-a cercetat Dumnezeu ca să fiu mai atent şi mai responsabil şi în acelaşi timp să vă provoc la responsabilitate.

La ultima scriere Neluţu m-a abordat şi mi-a atras atenţia că responsabilitatea în general este percepută ca fiind negativă. E văzută ca o obligaţie nu ca o oportunitate şi are dreptate. Noi oamenii cam fugim de responsabilităţi şi parcă dăm bir cu fugiţii din ce în ce  mai repede. Uneori la consiliere vin persoane care spun că nu se mai poate face nimic cu căsnicia lor deşi nici nu au încercat să facă ceva concret, alţii spun că nu pot renunţa la privit pornografie fără să fi încercat serios asta, alţii se plâng de copiii lor fără să fi făcut un plan de recâştigare a acestora. Renunţăm prea devreme dragii mei. Uneori renunţăm fără bătălie, fără luptă. Ne dăm bătuţi la prima încercare şi asta e dramatic.

Citește mai mult

Senzaţii tari, de 2000 de euro

de

Ştiu că mulţi oameni caută trăiri intense, chestii care fac ca adrenalina să ţâşnească efectiv în creier, emoţii care să fie unice şi de neuitat. Eu nu am căutat asta neapărat, dar am avut parte de emoţii în valoare de peste 2000 de euro împreuna cu Ana soţia mea (dacă le punem dus-întors valorează peste 4000).

Sâmbătă, năzdrăvanii noştri de Iosua şi Timo, în hârjoneala lor au vărsat o cană de apă pe birou. Au tăcut şi au încercat să rezolve problema dar au fost nevoiţi să ceară ajutor, se udau cărţile şi caietele. Aşa că, rostind binecunoscutele „da de ce nu sunteţi atenţi”, „doar v-am spus”, „să vezi ce-o să păţeşti” am înşfăcat o cârpă din baie să rezolv cu apăraia de pe birou. Am şters tot făcând nelipsita morală în tot acest timp, apoi mi-am văzut de ale mele că trebuia să gat mâncarea să-mi surprind nevasta când avea să vină de la şcoală.

Citește mai mult