De meserie pocăit

de

Aseară mergeam spre biserică şi cum în Mediaş bisericile „pocăiţilor” sunt la 200 de metri una de alta inevitabil am văzut „o cantitate” de oameni mergând ca şi mine la biserică, am surprins frânturi de discuţii, priviri, atitudini şi mai ales am văzut feţe. Asta m-a pus pe gânduri, mi-a data motiv de meditare şi mă provoacă să mă „scanez” puţin.

Pocăiţii au o istorie interesantă care la bază are şi prigonire, împotrivire, condiţii vitrege dar mai ales au avut parte de multă ironie din partea celor din jur şi încă mai are. (mă refer la România acum) Dacă nu mai este împotrivire pe faţă decât în puţine cazuri, ironia încă a rămas şi te poţi trezi cu anumite persoane amuzându-se pe seama ta că eşti pocăit. De fapt e singura metodă „de prigoană” în România în afară de vreun popă pornit pe undeva unde mai este câte un scandal demn de documentare TV.

Nu ştiu ce a generat acceptarea pocăiţilor de către societatea preponderent ortodoxă, de fapt nu e o acceptare ci o tolerare, dar deocamdată nu avem scandal. Dacă tolerarea asta e generată de legi, drepturile omului sunt oarecum liniştit, dacă în schimb e generată de diluarea noastră, de alinierea noastră la acelaşi stil de viaţă ca şi ceilalţi atunci e mare problemă.

Citește mai mult

Cine decide?

de

Una din marile preocupări ale oamenilor chiar de la puţină vreme după  creare este aceea de  a căpăta dreptul de a decide. Primul păcat al omenirii a fost legat tot de acest aspect, voiau să cunoască binele şi răul tocmai din acest motiv. De-a lungul timpului multe războaie s-au dat pentru ca oamenii să capete dreptul de a decide. Uneori acest drept a fost numit libertate, alteori democraţie şi opusul acestei stări s-a numit asuprire, robie sau dictatură.

Atât de mult sânge s-a vărsat în numele libertăţii de a decide, atâtea capete au căzut, atâţia oameni au murit încât ar fi imposibil de cuantificat, dar un lucru e sigur, oamenii au dorit să decidă, au dorit şi doresc să decidă cu privire la viaţa şi soarta lor, au dorit să-şi ia viaţa în propriile mâini pentru a decide singuri ce vor să facă cu ea.

Astăzi situaţia nu e tare diferită doar că gradul de libertate aparentă a crescut. Multe ţări pot spune că sunt libere şi mulţi oameni au libertatea de a decide (tot aparent) şi culmea e că acolo unde nu există această liberare se oferă careva să o aducă cu forţa. Aşa se face că unele ţări le obligă pe altele „la libertate” şi ajung în războaie crunte şi grele de dragul acestei libertăţi.

Citește mai mult

Da vino domnule să te facem sănătos, nu înţelegi?

de

Vorbeam ieri despre sistemul de sănătate şi despre faptul că nu cred în scopurile declarate ale firmelor de medicamente şi ale sistemelor din domeniu. Ca o completare, ieri în drum spre Sibiu, culmea, tot la medici, în căşti mi-a fost dat să aud de zeci de ori până la Sibiu reclame la medicamente pe posturile de radio. Fiecare dintre ele promiteau să te scape de ceva, fiecare promiteau să te facă să te simţi mai bine, fiecare promiteau să-ţi ia durerea şi să-ţi lungească viaţa. Reclamele mi s-au părut de-a dreptul abuzive. Erau un fel de „Da vino domnule să te facem sănătos, nu înţelegi?” În plus aveau multe minciuni cum ar fi: cel mai bun, cea mai bună soluţie, efect garantat.

De fapt… merităm pe undeva robia companiilor din domeniu, dacă tot nu suntem atenţi cu limitele noastre, cu sănătatea noastră, dacă tot nu vrem să respectăm principiile Creatorului, regulile de funcţionare pe care Acesta le-a pus în noi ajungem să credem minciuni şi să ne lăsăm robiţi de sisteme indiferent de domeniul lor. Ei se bucură de stilul nostru de viaţă incorect, dereglat, cu excese. Ei din asta fac profit. Oare de ce suntem atât de nesocotiţi?

Citește mai mult

Cât costă sănătatea?

de

În aceste zile am fost  „forţat” să iau contact cu sistemul de sănătate şi implicit să meditez la ce înseamnă sănătatea astăzi. Deşi nu îmi este deloc străin spitalul şi medicamentele, de prea puţine ori am meditat serios la ce implică sănătatea şi sistemele de sănătate ale lumii şi rău am făcut. Suntem educaţi ca atunci când avem o problemă să fugim la „sistem” să cerem ajutor ca fiind singura entitate care ne poate ajuta. Nu luăm în calcul alte variante, nu gândim prea mult înainte, nu medităm pur şi simplu mergem „în sistem”. Deşi risc să vă par „conspiraţionist” vă rog să mă lăsaţi să vă spun că nu am încredere în acest „sistem de sănătate” indiferent de ţara despre care vorbim. O să mă şi explic de ce şi unde.

Scriptura îi îndeamnă pe copiii lui Dumnezeu în repetate instanţe la cumpătare în Noul Testament iar în Vechiul Testament îi constrânge la anumite norme de igienă, hrană sănătoasă şi odihnă. Bineînţeles că oamenii s-au cam dezis (cel puţin o parte din ei) de legile Vechiului Testament negându-le deşi Hristos venise să împlinească legea nu să o desfiinţeze. Asta e un alt subiect şi nu e scopul meditării mele de azi. Important este că Dumnezeu a dorit ca noi să fim sănătoşi, odihniţi şi curaţi şi pentru că habar nu aveam cum să facem asta a rânduit unele legi şi porunci care nu lăsau omul să facă excese sau să ia contact cu ce îl putea îmbolnăvi. Odată cu harul oamenii au îndepărtat complet legile considerându-le rele deşi Domnul Isus însuşi le împlinise şi El este modelul nostru. Ce vreau să spun?

Citește mai mult

De suprafaţă

de

Mă uitam la ce mai zic unii pe internet, pe facebook în special şi am rămas cu oarece gust amar. Nu pentru că sunt mai bun, ci pentru interesul crescut de a vorbi degeaba, de a spune nimic, de scrie fără rost, de a pune doar hăhăieli, de a comenta superficial, aiurea, fără scop, fără rost. Nu ştiu cât de profund gândeşte fiecare din noi dar din intervenţiile unora vezi doar vopsea, un strat subţire de vopsea sub care… nimic.

Superficialitatea pentru mine e ca o ploaie rece toamna când e frig. Nu poate decât să te lase rece, şi mai rece decât erai. Mai mult superficialitatea a devenit un fel de boală, o afecţiune gravă a timpurilor în care trăim. Deşi avem parte de foarte multă informaţie şi educare, parcă devenim tot mai superficiali. Cineva are de câştigat din asta dar cu siguranţă nu superficialul şi nici semenul său.

Citește mai mult

De câte ori ai încercat?

de

Uneori bătăliile vieţii sunt grele şi suntem puşi adesea în faţa alegerilor. Trebuie să alegem între a continua sau a renunţa. Trebuie să alegem între bine şi rău, trebuie să alegem între urmarea faptelor bune deja pregătite sau renunţarea la împlinirea lor. Pe acest pământ este mult mai natural, mai firesc să faci răul şi facerea binelui implică costuri mult mai mari.

Zilele trecute încercam să discut cu Timo despre importanţa perseverenţei pentru a performa. El este unul din copiii cu potenţial şi care e competitiv din fire (nu ca tatăsu) doar că ar vrea ca victoriile să vină foarte repede şi discutam despre asta cu el încercând să-i întipăresc bine în minte că performanţa vine ca urmare a muncii şi antrenamentului şi că orice variantă ocolitoare, e incorectă faţă de alţi concurenţi. În discuţiile cu el mi-am amintit de Doamna Ştefănescu (după cum vă mai scriam aici „pe vremea mea” toţi profesorii erau domni sau doamne şi nici în ruptul capului nu îndrăzneai să le spui altfel).

Doamna Ştefănescu era profa noastră de matematică din generală. Era o fiinţă tare blajină şi caldă, dar la mate trebuia să ştii carte altfel din 5 nu ieşeai. La teme asta era politica ei, trebuia să scrii chiar dacă nu ştii. Când întreba de teme trebuia, chiar dacă nu ai ajuns la rezultatul corect, să faci dovada că măcar ai încercat şi trebuia să deţii măcar două încercări care să fie logice. Unii colegi aruncau nişte cifre aiurite în coada exerciţiului ca să facă dovada că au încercat, acelea nu erau valide. Doamnei Ştefănescu trebuia să-i spui de unde te-ai încurcat, ea avea nevoie de dovada că ai încercat, altfel era bai.

Citește mai mult

O bomboană

de

Uneori ne străduim din toată fiinţa să facem lucruri bune sau frumoase pentru cei din jurul nostru şi am vrea să îi impresionăm prin ceea ce le oferim. Se pare că în ultima vreme ceea ce oferim este din ce în ce mai scump şi se fixează tot mai mult conceptul că trebuie să oferim lucruri scumpe celor din jurul nostru pentru a fi valide, pentru a fi primite, pentru a fi apreciate. Consumerismul ne dictează să cumpărăm mult, să folosim cutii şi pungi pompoase, colorate, mari. Ne obligă cumva să aplicăm politica sa în toate domeniile.

Aseară la biserică am avut parte de un altfel de cadou. Unul din acelea care s-au potrivit perfect, fără ajustări la locul şi timpul acela. Eram foarte slăbit din cauza problemelor de sănătate din ultima perioadă şi mă grăbeam să verific toate cablurile, microfoanele, proiectorul pentru programul de seară din biserică. Eram dus în gândurile mele şi când veneam din faţa de unde am verificat să fie totul în regulă, cineva din bancă mi-a întins mâna, când am întins-o şi eu mi-a strecurat în palmă două bomboane. Nu am primit niciodată în biserică bomboane dar… nu am refuzat. Le-am pus undeva în faţa computerului din studio şi am uitat de ele.

Citește mai mult