An: 2013

Vindecarea de credulitate

de

Spuneam ieri că oamenii sunt tot mai creduli într-o epocă a certitudinilor, a cercetării şi a dovezilor. Deşi ştiinţa a progresat foarte mult totuşi mii de oameni merg la moaştele unor sfinţi care ar avea efecte magice. Deşi cercetările confirmă că scade credinţa în România se încep a construi o biserică nouă la fiecare 3 zile. Deşi există tone de informaţie şi această informaţie e foarte accesibilă oamenii sunt păcăliţi aproape ruşinos. Deşi actele medicale au ajuns datorită cercetării la nivele pe care nimeni nu le visa totuşi oamenii sunt amăgiţi să pună un pahar cu apă în faţa televizorului ca să capete cine ştie ce proprietăţi vindecătoare.

Exemplele pot continua, toate însă au de a face cu credulitatea. Nu doar în domeniul religios e o mare doză de credulitate ci şi în viaţa de zi cu zi. Numai să apară ceva pe Naţional Geografic că e acceptat fără discuţie de oamenii care urmăresc postul. Dacă apare ceva la televiziunea faţă de care eu am simpatii cu siguranţă e demn de încredere şi sunt gata să mă cert cu oricine pentru a dovedi cât de „valabilă” e informaţia.

Citește mai mult

Din greşelile trecutului – Credulitatea

de

„…ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire” Efeseni 4:14

Una din caracteristicile copilăriei este tocmai credulitatea. Copiii cred multe lucruri reale sau ireale chiar dacă unele sunt imposibile sau periculoase. Atâta vreme cât „cineva mare” îi spune ceva el crede şi e gata şi să acţioneze pe baza acelor „credinţe”. Astfel se face că îl poţi păcăli că va zbura, că eşti un vrăjitor pentru că poţi face „o şmecherie” cu o monedă, îl poţi păcăli că eşti om bun dacă ai o bomboană la îndemână şi nu puţine au fost cazurile în care oameni cu intenţii rele s-au folosit de această credulitate infantilă ca să le facă rău.

Când creştem se mai reglează aspectul acesta al credulităţii şi deja „ne prindem” dacă cineva vrea să ne păcălească. Când discutăm cu un adolescent situaţia e diferită, îţi trebuie mai mult tact, trebuie schimbată tactica pentru a putea să „îl duci”.  La adolescenţi şi tineri trebuiesc schimbate dovezile fie cu unele sentimentale fie cu unele eroice sau de prietenie. Dacă le oferi o presupusă înţelegere când nu sunt înţeleşi de părinţi sau afecţiune când au suferit din dragoste ai multe şanse să îi faci să te creadă.

Citește mai mult

Alternativa la vorbirea de rău

de

„Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud” Efeseni. 4:29

Cu siguranţă ai fost vorbit de rău ca şi mine şi cunoşti ce s-a declanşat în tine la auzul acelei vorbiri de rău. E foarte intensă trăirea sentimentelor atunci când descoperi că ai fost vorbit de rău. Fie că e vorba de violenţă în vorbire, fie că au fost folosite cuvinte dulci, fie că s-au trâmbiţat în gura mare, fie că au circulat pe dedesubt în şoaptă vorbirea de rău ţi-a făcut rău. Nimănui nu îi place să fie vorbit de rău chiar dacă uneori chiar noi le dăm motive celor din jur să o facă. Nici atunci când am greşit grosolan nu ne place „să ne auzim vorbe”.

Dar, nu doar că am fost vorbiţi de rău, ci  şi noi am vorbit la un moment dat pe alţii de rău. Solomon spune. „Căci ştie inima ta de câte ori ai vorbit şi tu de rău pe alţii.” Am făcut şi noi asemenea fapte, sau, cel puţin eu. De aceea şi din postura asta cunoaştem senzaţiile. Inima care bate cu putere, un soi de bucurie amestecată cu teamă, bucurie că deţinem un secret extraordinar, teamă că se va auzi de la cine a pornit. Apoi stres, dacă se va şti, dacă se va afla cine a fost cel de la care s-a auzit. Nu de fiecare dată cei vorbiţi de rău ne sunt duşmani şi nu am dori să ne stricăm relaţiile dar senzaţia aceea unică ne împinge să riscăm.

Citește mai mult

Din greşelile trecutului – Vorbirea de rău

de

A vorbi înseamnă a rupe puţin din tine însuţi.  Henry de Montherlant

Citeam ieri din cartea Estera în Biblie şi prin capitolul 3 mi-am regăsit unele din greşelile trecutului. Una din acele greşeli este că i-am ascultat pe cei care îi vorbeau de rău pe alţii. Teoretic măcar, acum ar trebui să fiu mai înţelept deci să fi învăţat din greşelile din trecut şi să aplic în viaţa mea, dar oare cât de mult am învăţat în realitate?

Să asculţi vorbe senzaţionale, lucruri ascunse despre ceilalţi e foarte incitant pentru vorbitor dar şi pentru ascultător. În momentele acele de conversaţie se crează ca o vrajă între cei doi şi ambii se simt foarte bine discutând picanteriile secrete din viaţa altora, te cuprinde un fel de stare unică aflând detalii intime şi ascunse despre aproapele tău şi starea asta te face să te simţi „o ţâră de zeu”. Secretele discutate „în secret” măresc considerabil doza de adrenalină din corp şi echivalează uneori cu o săritură cu coarda la senzaţiile trăite.

Citește mai mult

În răcoarea dimineţii

de

Dimineaţa, Isus stătea pe ţărm; dar ucenicii nu ştiau că este Isus. Ioan 21:4

Este încă noapte, se va face dimineaţă curând. Totul este linişte în jurul meu, răcoare, un aer plăcut şi reconfortant. E una din marile mele realizări sculatul de dimineaţă, da fac eforturi considerabile pentru asta dar nu regret deloc. Dimineţile sunt un izvor de binecuvântare pentru mine şi sufletul meu.

În răcoarea zilei altfel se vede viaţa, altfel se vede Dumnezeu, altfel mă văd pe mine. În liniştea dimineţii discuţiile cu Dumnezeu sunt mult mai eficiente decât cele de seară când „mă rog cu ultimele puteri şi mă arunc în pat”. Dimineaţa gândurile sunt limpezite sau… netrezite, copiii dorm şi îi pot privi şi binecuvânta, soţia e foarte frumoasă şi să o privesc dimineaţa dormind e o reală mângâiere pentru inima mea, nu aş obosi să mă uit la ea ore în şir. Să-ţi vezi dimineaţa familia dormind liniştită e una din cele mai mari binecuvântări pentru care nu poţi să nu fii mulţumitor.

Dimineaţa în răcoarea zilei aud ce ziua nu pot auzi. Aud păsări care în timpul zilei nu cântă, aud cursul pârâului din faţa casei pe care niciodată ziua nu îl aud, aud ceasul de pe perete care îmi aminteşte cum zboară timpul, îmi aud inima mulţumind sau oftând după caz, îl aud pe Dumnezeu vorbind. Toate astea în larma zilei se estompează dar dimineaţa se aud foarte bine.

Citește mai mult

Puterea iubirii

de

Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea… Cântarea Cântărilor 8:6

De multe ori m-am întrebat de ce se spune că dragostea e tare ca moartea… poate pentru că nu îi poate sta nimeni împotrivă, poate pentru că e definitivă, poate pentru că e individuală, nu ştiu exact dar sunt uimit de puterea pe care o are dragostea în ea. Îmi vin în minte versurile care spun: „Puteri de necrezut are dragostea în ea” şi o mulţime de vorbe, întâmplări, gesturi, secunde, imagini îmi amintesc şi îmi confirmă că iubirea are puteri extraordinare.

Iubirea poate accepta ce alţi oameni nu pot, iubirea poate aprecia ceea ce nimeni nu apreciază, iubirea vede frumosul acolo unde ceilalţi nu văd nimic, iubirea rabdă ceea ce altora li se pare imposibil de suportat, iubirea se sacrifică atunci când celălalt are nevoie, iubirea e gata să renunţe la viaţă pentru ca celălalt să trăiască.

Nu ştiu cum se face dar iubirea este de dorit mai ales la cei de lângă noi, adică am vrea mai mult să fim iubiţi decât să iubim însă adevărata forţă a iubirii o simţi când oferi iubire nu când primeşti iubire. Doar oamenii puternici pot iubi. Iubirea are nevoie de putere interioară ca să se manifeste. Nu e uşor să renunţi la tine pentru altul, nu e uşor să iubeşti oameni cu imperfecţiuni, nu e uşor să iubeşti oamenii atunci când nu merită sau atunci când sunt vrednici de a fi urâţi deci, e nevoie de oameni puternici pentru a exista iubire autentică.

Citește mai mult

Puterea gesturilor

de

“Nu magnitudinea gesturilor noastre contează ci cantitatea de dragoste cu care le-am  făcut.” Maica Tereza

Gesturile constituie un un subiect pe care se poate discuta şi medita foarte mult. Acestea ne însoţesc trăirea şi comunicarea precum umbra ne însoţeşte peste tot unde este puţină lumină. Nu putem  comunica fără gesturi, chiar şi când nu comunicăm sau nu facem nimic, gesturile sunt vizibile. Un zâmbet, o sprânceană ridicată, ridurile de pe frunte, poziţia mâinilor sau a corpului, ticurile etc, toate transmit mesaje puternice. De fapt specialiştii spun că doar 7% din comunicare e verbală, restul fiind nonverbală. Din acest 93% o parte revine tonalităţii, ritmului şi înălţimii vocii iar restul de 55% revine gesturilor, mimicii.

Gesturile pot da valoare mai mare vorbelor rostite sau le poate anula. Gesturile pe care le facem pot face ca mesajul să fie credibil sau necredibil. Prin gesturi transmitem mesaje paralele pe care ceilalţi le văd.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.

Trimitem de regulă un singur mesaj pe zi.