An: 2014

Reţetă miraculoasă

de

„Nu vă supăraţi, vreau să vă întreb ceva. Se poate?” Da, „Am auzit că din bloguri se pot câştiga bani. Cam după cât timp încep să vină bănuţii şi cât?” Asta a fost întrebarea unui domn tinerel săptămânile trecute care căuta o metodă miraculoasă de a face bani mulţi cu efort minim sau deloc. La consiliere am parte de întrebări pentru reţete miraculoase adesea. Cum să fac să scap de timiditate repede şi fără eforturi? Cum să repar relaţia  fără să renunţ la punctul meu de vedere? Cum să obţin intimitate fără atâta pregătire şi preludiu? Cum să evoluez spiritual şi să capăt daruri mai repede? Şi multe alte întrebări de acest gen.

Pentru că trăim într-o epocă a „instant-ului” am vrea ca nu doar floricelele de porumb să se facă la microunde ci şi fericirea, succesul, sănătatea, evoluţia, maturizarea şi alte aspecte ale vieţii şi cu predilecţie dragostea şi banii. Ei bine, oricât s-a automatizat şi accelerat viaţa unele aspecte ale ei vor trebui trăite şi rezolvate natural, la viteză normală. Nu tot poate fi pus la microunde. Nici măcar pisica udă nu poate fi uscată mai repede acolo.

Citește mai mult

E mare criză de dragoste. Nu ai puţină de dat?

de

Ieri, discuţia cu o doamnă ducea inevitabil spre lipsa de dragoste şi bunătate ca o caracteristică a oamenilor care vieţuiesc în prezent şi am primit dovezi că oamenii tânjesc profund după o dragoste autentică şi nu au de unde primi. Este destul de evident că una din nevoile cele mai profunde ale oamenilor este tocmai dragostea şi în consecinţă, o mare parte a vieţii omului este consumată în căutarea dragostei.

Nu ştiu care este omul care şi nu îşi dorească să fie iubit, cei mai mulţi, cei sănătoşi să zicem, au dorinţa asta permanentă în ei. De fapt aşa am fost creaţi, e ceva pus acolo de la conceperea noastră şi pentru că „Dumnezeu ştie din ce suntem făcuţi” şi cum funcţionăm şi pentru că ştie nevoia noastră şi vede lipsurile noastre, vine în Noul Testament cu afirmaţia „fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea încât a dat pe singurul Său Fiu ca să moară”. El, Creatorul, vede cea mai mare nevoie a omului neîmplinită şi vine în întâmpinarea acestei nevoi ştiind că noi oamenii tot spre ură ne tragem, tot spre lipsa iubirii şi spre sete generalizată de iubire.

De câţiva ani buni am scos televizorul din casa noastră. Consider lucrul acesta un avantaj pentru noi şi copiii noştri, dar uneori sunt mai neinformat (nu ştiu dacă acesta este un avantaj sau un dezavantaj) aşa că doamna despre care vorbeam mai sus, îmi spunea cu mare sete despre răutatea oamenilor, despre ce arată pe la televizor, despre războaie, hoţii, agresiuni, lupte etc. Am constatat că e terifiant uneori să trăieşti cu toate ştirile în casă, că oricum nu te ajută la nimic să ştii totul şi nici nu poţi interveni. Că e o strategie de a le şti pe toate şi de a nu face nimic pentru că problema e prea vastă. Dar din toată discuţia a reieşit clar că nu mai este dragoste şi că este nevoie de dragoste.

Citește mai mult

Cu tălpile goale prin iarbă şi rouă

de

Scriam ieri despre importanţa reconectării omului cu mediul iniţial, acel mediu în care a fost pus de Dumnezeu la creare. Desigur că fizic nu se poate o repoziţionare în acel mediu. Spiritual, Dumnezeu a făcut acest lucru posibil dar fizic totul e compromis. Pământul e blestemat, e stricat, contaminat şi să poţi să ajungi iar în acel colţ de rai, în acel mediu perfect nu e posibil decât în momentul în care Dumnezeu, aşa cum promite, va face un pământ nou.

Totuşi, există căi prin care putem măcar să ne conectăm parţial cu pământul. Cu cerul am văzut, Dumnezeu a refăcut legătura posibilă şi oamenii sunt chemaţi din nou în părtăşie. CU pământul însă nu ne rămâne decât să ne mulţumim cu puţin până toate vor fi făcute noi şi acest puţin începe cu un pas. De fapt, cu câţiva paşi cu picioarele goale.

Nu ştiu când aţi mers în tălpile goale ultima oara direct pe pământ fie ce e vorba de iarbă, nisip, pământ efectiv, munte sau altă structură. Pur şi simplu să vă scoateţi plasticele din picioare şi să călcaţi jos. Pe beton sau asfalt am făcut-o mai des. Am obiceiul uneori dacă plouă tare, pentru că mă simt ca raţa pe baltă, să-mi scot şi papucii din picioare şi să umblu desculţ. E chiar plăcut să calci pe asfaltul răcorit şi spălat de ploaie cu tălpile goale dar nu e reconectarea despre care vorbesc.

Citește mai mult

Reconectare cu cerul şi cu pământul

de

„La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.” Aşa începe cea mai importantă carte din istoria omenirii, Biblia, vorbind despre modul în care a apărut nu doar omenirea ci şi viaţa, existenţa, dimensiunea în care trăim acum. Apoi, aceeaşi carte de căpătâi pentru rasa umană, descrie procesul de creaţie care este încununat de crearea omului. După ce omul a fost creat de Dumnezeu, a fost pus într-un loc deosebit. Spune în capitolul doi al Genezei despre acest loc şi descrierea sa începe aşa „Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.” Aceste loc se dorea a fi cel mai bun loc din toată creaţia în care omul putea să existe. La câte crease Dumnezeu cu siguranţă îi putea face omului de la început şi casă cu piscină, poate şi maşină dar Dumnezeu îl aşează pe om în natură, în viaţă, înconjurat de viaţă, în contact cu viaţa.

Acesta era mediul în care Dumnezeu îl concepuse pe om să existe şi pentru a fi cadrul perfect El venea în fiecare dimineaţă în grădină ca să vorbească cu omul. În înţelepciunea sa Dumnezeu a creat cele mai bune condiţii posibile pentru om. Nu ştim câtă vreme omul a reuşit să beneficieze de aceste condiţii dar la un moment dat, duşmanul omului a făcut tot posibilul să îl smulgă din binecuvântarea în care trăia şi pentru a îi fura toate acele binecuvântări trebuia să îl deconecteze şi de la cer, adică de la legătura sa cu Dumnezeu dar şi de la locul binecuvântării în care se afla, aşa că prin ispitire, de fapt prin cedarea în faţa ispitei, omul pierde contactul cu Dumnezeu, acea legătură directă cu Creatorul, acele întâlniri în răcoarea dimineţii şi implicit, pierde contactul cu binecuvântarea, este izgonit din Eden, din grădină.

Citește mai mult

O nefericitul de mine, cine mă va scăpa pe mine de nefericire…

de

După meditarea de ieri se pare că mi s-a deschis apetitul pentru fericire :). Uneori aşa de nefericiţi ne credem încât suntem gata să acuzăm pe toată lumea de nefericirea noastră, inclusiv pe Dumnezeu. Alergarea sălbatecă după fericire ne face să vrem să dărâmăm orice ni se pare că ar umbri fericirea. Sau, ne face să privim cu ochi răi pe oricine ni se pare că ne e dator cu ceva fericire şi nu ne-o oferă.

De fapt, alergarea omului după fericire, după o fericire exterioară e ca alergatul printr-o vitrină cu porţelanuri. Nu se poate să nu spargă ceva pentru că toţi cei din vitrină aleargă spre fericire şi cei mai mulţi o fac într-un mod tare bezmetic. Alergarea după fericirea care poate fi dată de oameni, de bunuri, de posesiuni, de renume, faimă, studii, religie este întotdeauna urmată de nefericire. Prinzi ceva ce pare a fi fericire dar nu e o fericire săţioasă, nu poate potoli setea de fericire.

În realitate, fericirea are de a face cu interiorul şi nu cu exteriorul. Alergarea trebuie să se producă în mine şi nu afară. Căutarea nu trebuie să se facă la alţii ci în mine. Nici măcar Dumnezeu nu ne poate ferici dacă mintea noastră nu încetează să caute fericirea în mod greşit. Priviţi la câţi oameni ultracredincioşi sau mai bine, ultrareligioşi există şi care deţin o nefericire vizibilă de la o poştă. De fapt, învinuirea lui Dumnezeu pentru nefericire este realizată de oamenii care pretind că au credinţă în Dumnezeu şi nu de către atei. De cele mai multe ori oamenii caută greşit fericirea la Dumnezeu considerându-L pe El un fel de „poţiune magică” pentru a deveni fericiţi. Dumnezeu poate da fericire în măsura în care omul caută corect fericirea.

Citește mai mult

Am de toate dar nu sunt fericit

de

Probabil am mai scris puţin despre subiectul acesta dar este aşa de vast încât s-ar putea scrie încă mii de volume în plus la ce s-a scris deja. Paul, stătea aruncat pe canapeaua din cabinetul de consiliere şi privea tavanul de parcă putea vedea dincolo de el. Vorbea încet, cu voce stinsă, fără pic de vlagă în el. Primele lui cuvinte au fost: „Pur şi simplu  nu mai vreau să trăiesc”, a urmat o pauză lungă după care a continuat „am tot ce mi-am dorit, am sănătate, relaţii, bani, tehnică, maşini, sunt apreciat, am studii înalte, am o relaţie cu Dumnezeu dar pur şi simplu devin din ce în ce mai trist, mai deprimat şi gândul inutilităţii, zădărniciei şi al nefericirii mă urmăresc la fiecare pas.”

Clienţi ca Paul trec destui prin cabinetele de consiliere şi sunt tipul de clienţi la care „te chinui” efectiv să găseşti o cauză a nefericirii lor sau mai degrabă a lipsei lor de sensibilitate faţă de fericirea pentru care alţii s-ar bucura dacă ar fi în viaţa lor. Ei nu sunt neapărat toţi oameni cu de toate dar în general au cam tot ce alţii îşi doresc pentru a se considera fericiţi. De fapt, cred că şi ei la un moment dat şi-au dorit să ajungă la acea stare în căutarea fericirii şi când au ajuns să deţină ceea ce şi-au dorit şi au experimentat tot nefericire au intrat în depresii. Genul acesta de depresii sunt devastatoare şi foarte greu de abordat în terapie.

De ce intră oamenii „care nu au motive” în depresii şi de ce cochetează ei cu suicidul e greu de identificat cu precizie dar am identificat cele mai frecvente cauzalităţi cu care clienţii au venit la mine. Iată câteva din ele:

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.

Trimitem de regulă un singur mesaj pe zi.