Aseară în timp ce Ana, soţia mea, învăţa pentru examenul de licenţă, mi-a adus în discuţie o altă tactică de război cu mintea umană. Printre temele sale de licenţă era una: „factori motivaţionali în muncă”. Am tot dezbătut noi o vreme şi i-am identificat dar ne-a intrat „pe radare” un factor motivaţional interesant: munca poate fi motivantă dacă oamenilor li se crează nevoi noi. Cu alte cuvinte nu e nevoie să forţezi omul să muncească mult, să-l păzeşti, să tot stai cu gura pe el. Poţi foarte simplu să-i creezi o nevoie nouă şi se va strădui să şi-o împlinească.
Haideţi să facem un exerciţiu pornind de la o experienţă personală de a mea. Săptămâna trecută, când Ana era la ultimele examene, am vrut ca de obicei să o aştept cu casa curată aşa că unul din aspecte era să spăl podeaua în bucătărie după ce am terminat curăţenia. La noi încă „suntem înapoiaţi” şi spălăm cu cârpe pe jos nu cu mopul, aşa că mă trezesc că trebuie să mut o cutie care-mi stătea în cale. O cutie mărişoară care-i de-o vârstă cu Iosua, adică a făcut în vara asta 6 ani de când zace prin bucătărie ba într-un colţ ba în altul. În ea este un storcător de fructe pe care l-am folosit fix de 6 ori daca îmi amintesc bine. Toate cele 6 folosiri in primele luni de viaţă ale ficioraşului nostru. De atunci tot dăm şuturi la cutie prin bucătărie.
