Dă tot ce e mai bun din tine (I)

de
tot ce e mai bun din tine

Au apărut o grămadă de cursuri de dezvoltare personală, de antreprenoriat, de vorbire în public, de management personal, de seducție, motivaţionale, NLP și altele care ne promit eficiență maximă și randament maxim cu privire la capacitățile noastre. În principiu, sunt un om care vreau să fiu eficient, vreau să fiu bun în domeniul în care activez și astfel de anunțuri mă cam ispitesc așa că ”am stat în loc să meditez” dacă urmez sau nu. Pentru asta mi-am pus câteva întrebări: Trebuie să dau tot ce e mai bun din mine? Cui trebuie să dau tot ce e mai bun din mine? Când trebuie să dau ce e mai bun din mine? În ce scop trebuie să dau tot ce e mai bun din mine?

Una din ”modele” actuale prin multinaționale sunt tocmai cursurile pe care trebuie să le urmeze angajații pentru eficientizare, pentru clădirea unei echipe puternice și pentru dedicarea față de firmă. În acest scop se desfășoară unele cursuri strict profesionale dar și unele care țin de motivare personală, de crearea unui mediu plăcut la serviciu și de legarea tot mai tare de locul de muncă. Unele firme se ocupă chiar și de partea de recreere a angajaților plătindu-le concediile total sau parţial, altele se ocupă și de copiii angajaților prin diferite cadouri, premii, bonuri de creșă, transport, plată bonă și altele. Toate, cu scopul final de a scoate tot ce e mai bun din omul respectiv. Angajații pot cădea ușor în asemenea capcane. Ce să mai spui în fața unei astfel de ”generozități nemărginite”? Nu e de spus nimic, e cazul să își arate mulțumirea prin și mai multă muncă și productivitate.

Citește mai mult

Un timp al credinței personale

de

Îmi stă în minte scena în care, Domnul Isus, trebuie să răspundă la întrebarea privitoare la religii: unde trebuie să ne închinăm? Femeia era frământată. Cine avea dreptate? Care dintre religii sau curente? Iar El, Fiul lui Dumnezeu vine cu un răspuns, care putea lejer să supere ambele ”culte” religioase mari de atunci: ”Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.”

De multe ori, de prea multe ori, suntem în stare să vărsăm și sânge în apărarea unei religii, suntem în stare să dușmănim, să urâm, să atacăm sau dimpotrivă, să muțim pentru apărarea mărcii, a brandului. De prea multe ori religia face victime în loc să vindece răni. De prea multe ori religia face război, în loc să facă pace, istoria ne confirmă asta, prezentul ne confirmă asta, viitorul ne va confirma cu vârf și îndesat asta.

Citește mai mult

Un timp al religiilor sau al credinței?

de

Tocmai am trecut printr-o perioadă de sărbători, mai mult sau mai puțin creștine, am trecut și prin săptămâna europeană de rugăciune și suntem la finalul unei perioade foarte, foarte, încărcate din punct de vedere religios. Colac peste pupăză, într-o asemenea perioadă, are loc un atentat sângeros în Paris, urmat de alte evenimente legate de acesta în care aproape 20 de oameni au murit. Ciudată coincidență pentru mine. Totuși aceste stări de fapt mă fac să îmi pun o serie de întrebări la care aș avea nevoie de răspuns. Sper să și găsesc răspunsuri.

Elementul comun al multor acțiuni din această perioadă este religia. Nu mai încape îndoială despre noi românii că suntem un popor religios, bine ar fi să fim și credincios. De ce ar fi bine să fim și credincioși? Pentru că religia fără credință poate lua cele mai urâte forme ale hidoșeniei umane. Așa se face că în numele religiei au murit acei oameni în Paris, așa se face că în numele religiei au murit oameni în inchiziții și în fiecare zi mor mulți oameni în numele religiei.

Citește mai mult

Pentru ce murim?

de

Știu că voi fi considerat dur și că nu înțeleg nimic despre libertatea de exprimare. Poate sunt. Îmi asum riscul acesta. De la început condamn orice crimă, violență și radicalism, îndiferent dacă e vorba de forma sa religioasă sau oricare alta. Îmi pare rău de viețile care s-au pierdut, de familie care suferă în urma pierderii celor dragi, de șocul pe care îl produce o astfel de tragedie. Așa ceva nu ar trebui să se mai întâmple, ar trebui să ne fie deajuns ca să învățăm o lecție importantă.

Lecția pe care ar trebui să o învățăm mai bine din acest incident este: Respectul față de semeni indiferent de credința lor. Ne-am pierdut respectul față de ceilalți, am pierdut capacitatea de fi respectuoși măcar, dacă nu iubitori de semeni. Cei de la redacția cu pricina au insistat, sub paravanul libertății de exprimare, să ponegrească și să desconsidere și să atace valorile fundamentale ale unei religii, într-un mod brutal și scârbos de cele mai multe ori. Oare ”libertatea de exprimare” trebuie să ne permită să batjocorim toate lucrurile, toate conceptele? Oare putem caricaturiza și ridiculiza tot ce nu ne convine fără limite?

Oare chiar s-a murit pentru valori în acest incident? Da, o numeam o moarte pentru valori, dacă ziarul cu pricina promova bunul simț, îngăduința, respectul, iubirea dar….

Citește mai mult

Prieteniile cu oamenii

de

După cum scriam și ieri despre prietenii, sunt destul de multe avertizări în Biblie dar și destule aspecte pozitive. Mulți oameni însă, la dezamăgire sau mânie, o vor da ”pe cele sfinte”, susținând că Dumnezeu le este singurul prieten. Totuși, prietenii au sau pot avea, un rol foarte mare în călătoria noastră pe acest pământ. Unii din ei îi putem avea spre distrugerea noastră, pe alții spre îmbărbătarea și întărirea pe acest drum.

Este în regulă și călătoria de unul singur dacă altă variantă nu-i, însă călătoria prin viață e mult mai colorată, dacă ai prieteni alături. Nu știu câți din voi ați avut ocazia să călătoriți singuri pe munte. Am făcut asta de câteva ori. Am mers și ziua, am mers și noaptea… și experiențele au fost interesante. Uneori voiam să mă rup de lume și era benefic să merg singur, dar călătoria pe munte fără prieteni nu are același farmec.  Dacă mai ai ocazia să mai mergi noaptea pe munte de unul singur, vei înțelege ce mult înseamnă să ai alături pe cineva.

Citește mai mult

Cui să încredințezi o taină?

de

”Una din cele mai mari bucurii ale acestei vieți este prietenia și una din bucuriile prieteniei este de a avea cui încredința o taină” spunea Alessandro Francesco Manzoni și cred că avea mare dreptate. Mare câștig este pentru cineva să găsească un om de încredere, cu care să poată discuta bucuriile și necazurile, fără teama că va fi deconspirat, bârfit sau judecat greșit.

De obicei, căutăm să ne asociem cu oameni de încredere, cu oameni cărora să le putem spune din durerile sau bucuriile noastre, însă și prieteniile sunt de diferite intensități. Deși, de regulă, avem mai mulți prieteni, nu le spunem aceleași lucruri, la unii le încredințăm ”chestii mai ușoare” la alții unele ”mai grele” și rar găsim oameni cărora să le spunem și cele mai adânci zbateri ale sufletului. Pentru a putea mărturisi așa ceva, e nevoie de o relație încercată și probată, este nevoie de un timp de construcție și cum prieteniile țin tot mai puțin, în multe cazuri, chiar problemele cele mai adânci nu avem cui le spune.

Scriptura nu vorbește în termenii cei mai plăcuți despre prieteni. De regulă, există avertizări cu privire la pericolele prieteniilor. Iată câteva referiri la prieteni: ” Nu crede pe un prieten”, ”Fiecare să se păzească de prietenul lui, şi să nu se încreadă în nici unul din fraţii săi; căci orice frate caută să înşele, şi orice prieten umblă cu bârfeli”, ” Cine îşi face mulţi prieteni, îi face spre nenorocirea lui” și mai există referințe negative.

Citește mai mult

Înţelepciunea preţuieşte mai mult decât mărgăritarele

de

Trăim un timp al ”deșteptăciunii”, al inteligenței. Trăim un timp în care, cunoștința a crescut foarte mult, un timp în care omul crede că poate, datorită științei, să își controleze viața. Atât de departe a ajuns știința, încât uneori mă sperii de acest avans, pentru că văd consecințele „putinței” omului de astăzi. Am ajuns să putem să scanăm nu doar acte ci și oameni, vene, celule, molecule, sisteme solare. Am ajuns să manevrăm celule și atomi. Am ajuns să combinăm și să intervenim asupra celulelor în așa măsură încât combinăm specii. Am ajuns să cunoaștem modul de funcționare al minții umane așa de bine, încât avem capacitatea să manipulăm masele foarte ușor.

Nu sunt deloc un învechit care nu ar vrea evoluția. Nu îmi pare rău după vremea în care eram mai puțin deștepți, însă cu cât ştim noi oamenii mai multe lucruri, cu atât am motive mai mari de teamă. Nu suntem abilitați să lucrăm cu anumite descoperiri, ne place să ne jucăm de-a Dumnezeu, ne place să creăm tot felul de combinații fără a ține cont de interdicțiile puse de Dumnezeu. Ne simțim îndreptăţiţi și chiar mândri să folosim știința pentru a face abuzuri semenilor. Considerăm că descoperirile ne dau un statut special, cel de stăpâni peste semeni.

Citește mai mult