Lună: martie 2013

Când suntem pregătiţi

de

Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus. Exod 4:12

Am avut ieri, în urma examinării unei noi grupe de consilieri creştini la Bucureşti, o discuţie cu persoane care au terminat cursul de consiliere în care oamenii puneau problema justă: Totuşi de unde ştiu când sunt pregătit să fac o astfel de lucrare? Întrebarea lor a stârnit şi în mine reacţii şi încerc să aştern în cuvinte gândurile pe care le am acum.

Multe lucrări la care suntem provocaţi sunt noutăţi pentru noi. Dacă am fi provocaţi la o lucrare în sfera noastră de abilităţi, studii, experienţe nu ar fi foarte greu pentru noi să depistăm momentul în care suntem suficient de bine pregătiţi să lucrăm dar pentru că unele din lucrări sunt în altă sferă decât cea pe care suntem formaţi ne punem întrebarea când e momentul acela. Să lucrezi pentru oameni e o mare provocare, să lucrezi pentru Dumnezeu e o mare responsabilitate dar să lucrezi pentru Dumnezeu cu oamenii e o chemare imensă încărcată de responsabilitate. Întrebările referitoare la pregătirea noastră şi momentul potrivit sunt în consecinţă, juste.

Citește mai mult

Mai ştim să ne bucurăm?

de

Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le şade bine cântarea de laudă. Psalmi 33:1   Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă! Filipeni 4:4

Recunosc că privesc deseori în gol când cei care conduc închinarea în biserică tot îndeamnă la bucurie pe cei din sală. Nu sunt un tip uşor de dus la nici un capitol, eu dacă nu am motiv să fac ceva stau ca stana de piatră. De aceea de cele mai multe ori când se recită rugăciuni sau versete la comun în biserică eu nu mă prind. Am auzit deseori motivaţii la bucurie dar de cele mai multe ori erau aşa de nepotrivite că mai tare mă indignau. Oameni plictisiţi, sobri, inexpresivi care motivau la bucurie mă făceau să plâng mai degrabă. Sunt de părere că o asemenea motivaţie trebuie să vină în primul rând de la persoane care chiar ştiu să se bucure.

Una peste alta, nu sunt o persoană exuberantă, mă bucur greu şi mai ales nu mă exteriorizez când o fac, dar nici când sunt trist. Pe faţa mea se citeşte destul de greu ce e în mine. Şi totuşi mă bucur şi eu …uneori 🙂

Mă întreb azi oare bucuria e doar starea aceea vizibilă? Dacă mă bucur trebuie neapărat să se vadă? Am auzit des, mult prea des că un om care se bucură arată asta în viaţa sa. Oare bucuria mea dacă nu se vede e bolnavă? Nu sunt sănătos? Ce e de fapt bucuria, o exteriorizare a sentimentelor sau mai mult? Ce face diferenţa între o bucurie validată de ceilalţi şi una nevalidată? Oare la Dumnezeu bucuria cum e notată? Pfiii ce de întrebări….

Citește mai mult

Lumea noastră

de

Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume, şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea. Ioan 15:19

Azi nu voi scrie mult ci doar voi încerca să îmi aştern câteva întrebări cu care mă frământ. Scriptura ne spune că pe cei credincioşi Dumnezeu i-a transformat în copii ai săi şi cumva nu mai sunt din lume adică ceva îi face deosebiţi. În primul rând acel ceva e statutul de Copii de Dumnezeu cu care, e drept, mulţi din jurul nostru nu sunt de acord. Este considerată nebunie să afirmi că eşti copil al lui Dumnezeu. Apoi tot Scriptura ne spune că noi nu mai suntem din lume. cu alte cuvinte am fost altoiţi, am fost tăiaţi din lume şi plantaţi, sădiţi în împărăţia lui Dumnezeu fapt care e iarăşi curată nebunie pentru mulţi din jurul nostru deşi nu doar neoprotestanţii sunt de acord cu asta ci şi orice duhovnic ortodox care citeşte Scriptura, spre exemplu.

În fine, nu fac multă teologie încerc doar să fac o poziţionare şi o identificare. De regulă pocăiţii cum ne zice lumea (si bine ar fi chiar să fim pocăiţi) ar trebui să se deosebească clar şi fundamental de lume (lume aici face referire la viaţa fără Dumnezeu). Deci diferenţa ar trebui să fie vizibilă între poziţia iniţială (din lume) şi poziţia actuală (în Dumnezeu). Problema mare este că de prea multe ori trebuie să ai studii teologice ca să vezi amărâta aceea de diferenţă. De multe, de prea multe ori diferenţa aceea constă doar în declaraţii şi eventual într-un eveniment undeva în trecut în care omul a fost botezat.

Citește mai mult

Când ajungi la capătul răbdărilor… (2)

de

Ştiţi bine lucrul acesta, prea iubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie; căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu. Iacov 1:19

Sincer să fiu am puţină tensiune scriind această continuare a meditaţiei de ieri pentru că multe persoane mi-au spus că o aşteaptă cu interes şi mi-e teamămsă nu le enrvez 🙂 . Glumeam desigur, dar reacţiile de pe mail de ieri mă provoacă la mai multe aspecte de meditat pe care dacă nu le pot prinde azi le voi aborda şi mâine.

Ziceam deci că cel ce se mânie e numai normal. Că există momente în care siguranţele fiecărui om sar. Fiecare om are o limită peste care nu e bine să fie ţinut multă vreme. Este dacă vreţi la fel cu orice factor stresor din lumea fizică. Dacă aţi studiat rezistenţa materialelor ştiţi că în funcţie de tipul său, fiecare material opune o anumită rezistenţă după care cedează. Aluminiul de exemplu se îndoaie destul de uşor, punctul de rezistenţă e mic dar oţelul de anumite compoziţii rezistă la stres mare , atât de mare că ajunge să fie folosit pentru construirea sau fabricarea arcurilor de tren care trebuie să susţină zeci de tone poate chiar sute. Nu ai putea face asta cu aluminiul, trebuie o anumită clasă de oţel care mai trebuie pusă şi la un tratament special care să îi mărească rezistenţa.

Citește mai mult

Când ajungi la capătul răbdărilor… (1)

de

Şi, pe când se apropia de tabără, a văzut viţelul şi jocurile. Moise s-a aprins de mânie, a aruncat tablele din mână şi le-a sfărîmat de piciorul muntelui. Exod 32:19

 Nu ştiu alţii cum sunt… dar eu când mă gândesc la unele situaţii din viaţă în care am ajuns la capătul răbdărilor şi am reacţionat la mânie mă întristez. Nu ştiu care e limita voastră de suportabilitate, cât puteţi să duceţi dar sunt convins că aveţi una ca şi mine. Există un nivel maxim suportat de fiecare din noi peste care situaţiile nu mai sunt 100% controlabile, nivel peste care reacţionăm de regulă mai fireşte şi de cele mai multe ori oamenii din jurul nostru rămân surprinşi de o asemenea ieşire.

Moise, că despre el e vorba în versetul de mai sus, spune Biblia că: era un om foarte blând, mai blând decât orice om de pe faţa pământului. Se pare că nimeni nu realizase că Moise are limite. Trecuse până atunci prin multe de la momentul trimiterii sale de către Dumnezeu: convingerea poporului, vizite la Faraon multe, judecată între oamenii din tabără, trecerea Mării Roşii, apa, mana etc. Multe aspecte în care era solicitare nervoasă mare. Gândiţi-vă doar la momentul în care Israel avea Marea roşie în faţă iar din spate venea Faraon cu armata, câţi oameni i-au reproşat atunci, câţi strigau la el, ce tensiune era şi totuşi nu îl găsim cedând. Dar a avut şi el o limită superioară peste care a reacţionat la mânie.

Citește mai mult

Care-i treba ta? (c)

de

Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă, tot aşa, şi noi, care Suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, Suntem mădulare unii altora. Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat… Romani 12:4

Meditam ieri la faptul că e bine, e recomandat ca fiecare să își vadă de treaba sa în ceea ce privește slujirea lui Dumnezeu și/sau în biserică. Am ajuns la concluzia că odată ce ai devenit copil de Dumnezeu fiecare devine o piesă foarte importantă într-un angrenaj mare de tot dar și foarte precis. În urma acestor gânduri sunt sigur că mulți se vor întreba: Bine, bine dar cum să știu care îmi este darul cu care trebuie să slujesc?

Multe persoane nu își fac treaba pentru că li se pare mai atrăgător ce fac alții. Pentru unii e mai fain să faci ceva ce te ține în centrul atenției, pentru alții e mai ispititor să facă ceva cât mai mic și discret depinde de personalitate foarte mult. Există oameni care sunt în stare să stea pe platformă sub reflectoare toată ziua dar există și persoane care nici măcar nu vor să fie văzute și ocupă un loc discret undeva unde nu sunt vizibile. A fi pe podium nu înseamnă neapărat a sluji lui Dumnezeu. Mulți se înșeală la capitolul acesta și fac treaba altora încurcându-i iar munca lor e nefăcută cauzând disfuncționalități.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.

Trimitem de regulă un singur mesaj pe zi.