Cine ți-a tăiat calea?

Voi alergaţi bine: cine v-a tăiat calea ca să n-ascultaţi de adevăr? Înduplecarea aceasta nu vine de la Cel ce v-a chemat. Galateni 5:7 – 8

Tot în contextul luptelor vieții vreau să continui meditația de ieri. Am văzut și cred că și voi oameni care au avut un start bun, am văzut oameni care au avut chiar și un parcurs bun, am văzut și oameni care erau aproape de linia de final și la un moment dat s-au prăbușit. După ce au avut un start bun i-am văzut ori prăbușindu-se deodată ori încetinind, la fel și cu cei care deja alergaseră o parte considerabilă din drum sau cei care aproape ajunseseră la final.

Există trei situații distincte de oameni care o lasă mai moale, oameni care chiar renunță la luptă sau oameni normali ca mine și ca tine care uneori se prăbușesc dar se ridică iar și continuă.

Citește mai mult

Victoria în luptă

Şi cine luptă la jocuri, nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli. 2 Timotei 2:5

Trebuie să recunosc că nu le am cu fotbalul, dar deloc. Poate juca România cu America pe tăpșan în fața casei că nu mă văd uitându-mă. Totuși aud la radio diferite știri din fotbal și ultima auzită e despre victoria Stelei în meciul cu Ajax. O mulțime de laude multe vorbe de apreciere, bucurie mare. Bravo lor. Doar că un gând îmi macină creierul meu de non-microbist. De ce atât de rar se întâmplă o asemenea calificare? De ce o echipă odată bună se uzează așa de tare și scade ca valoare?

Merg acum în viața noastră. Viața asta e o continuă competiție pe mai multe nivele. De la aspectul material la cel sentimental și la cel spiritual. Evident că fiecare din noi ne dorim să fim biruitori dar de foarte multe ori trebuie să ne resemnăm cu înfrângerea. E adevărat că la o competiție cel care e cel mai bun va primi primul loc dar în viață cum se întâmplă?

Citește mai mult

Cu mască sau fără mască

Amnon s-a culcat şi s-a făcut bolnav. 2 Samuel 13:6  Spune, rogu-te, că eşti sora mea, ca să-mi meargă bine din pricina ta şi sufletul meu să trăiască datorită ţie.” Geneza 12:13

Un clip văzut în dimineața asta m-a făcut să îmi schimb tema meditației de astăzi. Vom vorbi despre măști. Fiecare din noi conștient sau inconștient la un moment dat sau toată viața purtăm măști. De foarte multe ori se întâmplă să ne dăm drept alții în anumite contexte. La noi la neoprotestanții cel mai adesea se întâmplă să venim cu măștile la biserică. Aproape fiecare are o mască de biserică pregătită și foarte foarte rar o uităm acasă. De obicei în funcție de biserica frecventată există anumite tipologii și idei preconcepute (de foarte multe ori greșite) care îi fac pe cei care vin acolo să își pună măști. De exemplu, știu biserici unde se insistă anormal de mult pe o viață de bucurie în Hristos și oamenii de fiecare dată când vin la biserică pun masca bucuriei deși unora dintre ei le plânge sufletul în hohote, sau biserici în care se insistă anormal de mult pe vorbirea în limbi unde oamenii pun o mască a „datului din gură” tocmai ca ceilalți să vadă că ei sunt „normali” și exemplele pot continua.

Dar nu doar biserica e locul în care oamenii poartă măști. Locul de muncă este iar un loc al măștilor, ca să te simți parte a acelui colectiv pui o mască adecvată ca oamenii aceia să creadă că tu ești cineva sau ai anumite capacități. De cele mai multe ori masca la serviciu ne dă mari bătăi de cap pentru că oamenii se vor purta în consecință iar noi ca persoane nu avem puterile pe care pretindem că le avem și nu vom face față.

Citește mai mult

O vorbă bună

Neliniştea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveseleşte. Proverbe 12:25

Meditam ieri la acest aspect al importanței cuvintelor în viața oamenilor. Mă gândeam cum poate avea un efect atât de mare un banal cuvânt în viața unui om astfel încât ori să îl încurajeze în acțiuni mărețe, să îl ridice când e prăbușit ori să îl dărâme când era gata să facă lucrări mari sau chiar să îl ucidă. Biblia spune că: Moartea și viața Sunt în puterea limbii, de ce oare poate avea un efect atât de mare o simplă vorbă?

Ar fi multe de scris dacă ar fi locul să filosofăm aici, dar nu asta îmi propun. Mă gândesc să îmi aștern gândurile cu privire la „o vorbă bună”. Fiecare din noi trecem prin momente de nesiguranță, de neliniște, de incertitudine adesea în viață. Îmi amintesc că fiul meu are adesea nevoie de vorbe bune, el se simte în stare să facă diverse lucruri dacă primește cumva confirmarea că ceea ce face e ok. Se bucură atât de tare când mama sau tata îl apreciază pentru ce a făcut.

Așa e cu toți copii de fapt dar nici adulții nu fac excepție. O vorbă bună are mare efect în viața unui om. Atunci când nu te mai apreciază nimeni, atunci când te-au uitat toți, atunci când ai eșuat, atunci când ești neliniștit, atunci când ești descurajat, atunci când ai greșit sau păcătuit, atunci când ești fără speranță sau atunci când ai făcut un lucru bun o vorbă bună e de mare preț. De cele mai multe ori nu este nevoie de discursuri elaborate sau vorbe alese și gândite o săptămână ci de vorbe simple spuse cu sinceritate din inimă.

Citește mai mult

Inima tulburată

Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu, şi aveţi credinţă în Mine. Ioan 14:1

Ați avut vreodată inima tulburată? Eu am avut-o și nu doar odată. Când ești tulburat în inimă toate sunt gri în jur. Mâncarea nu mai intră parcă, persoana pe care o iubești este în plus pe lângă tine, nu te mai poți bucura de copii, de soare, de natură, de muzică. Când tulburarea afectează inima se răspândește rapid în tot corpul și dă o stare generală de agitație sau în unele cazuri de resemnare totală.

E greu și dacă stai lângă un om cu inima tulburată. E foarte greu să îi fii plăcut, să afli ce îl afectează. E greu să poți să rezolvi în vreun fel tulburarea sa de aceea e mai bine poate să fii doar la dispoziția acelei persoane decât să încerci să o descoși, să rezolvi problema.

Inima se tulbură din mai multe motive. La unele găsim corespondent în Biblie la altele le deducem doar. Din textul nostru aflăm că inima se tulbură când situațiile nu sunt foarte clare. Domnul Isus prevede în viața ucenicilor confruntarea cu aceste neclarități și declanșează acea discuție în care încearcă să îi lămurească. Știa că în mintea lor erau niște idei care odată zdruncinate îi vor tulbura tare. De altfel se vede din discuție tulburarea inimii lor cu privire la drumul către locașul pregătit.

Citește mai mult

Păzește-ți inima

Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii. Proverbe 4:23

Un îndemn valabil pentru orice om, din orice religie, de orice nație. Un îndemn valabil fie că ai credință în Dumnezeu fie că nu. Păzește-ți inima.

Multe probleme din viața noastră sunt datorate inimii noastre. De multe ori ne găsim în mijlocul unor necazuri și ne gândim: Dacă nu aș fi făcut aia, sau aia. De multe ori aud expresia: Dă-i Doamne românului mintea cea de pe urmă. De multe ori spun eu astfel de fraze. Mulți dintre noi ne străduim să nu rostim vorbe murdare, să nu ne enervăm, să nu reacționăm la mânie și să ne controlăm dar puțini realizăm că de fapt Biblia are dreptate când spune prin Domnul Isus: Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbeşte gura.

Citește mai mult

Poți primi zilnic noutățile
pe email

Abonează-te și vei fi automat anunțat când scriu o meditare nouă

Mulțumesc de încredere.

Ceva nu a mers.