Eu nu sunt ca…

de

Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu Sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Luca 18:11

Fatalitatea comparaţiei cu alţii. Este dacă vreţi virusul care nu lasă oamenii să se bucure de ce au şi cu cât au chiar dacă au destul.

Nu ştiu cum aţi crescut voi dar în zona din care vin comparaţia cu alţii era sport naţional. Orice performanţă era motorizată de comparaţia cu alţii. Fie că erai la şcoală şi trebuia să ai notele mai sus decât ceilalţi, că de nu mama reuşea să îţi ridice notele într-o singură seară cu 3 puncte. Fie că erai tânără şi trebuia să „le rupi gâtul” celorlalte cu hainele sau iubitul pe care îl ai în dotare, fie că era vorba de câţi centimetri are casa ta în plus la acoperiş, fie că era vorba de câţi ştiuleţi culegi în plus de pe un rând de porumb sau de cât de grozav e câinele tău si ce fapte de eroism face chiar dacă el era blând ca un miel oamenii îl ştiau de leu fioros.

Comparaţia cu alţii a fost mereu apreciată în satul în care am crescut şi nu doar. Exista un fel de mândrie pe care greu aş reuşi să o descriu. Mândria asta generată de comparaţie era amestecată mai mereu cu aroganţa şi cu nasul purtat într-o anumită poziţie (cumva măcar cu un cm mai sus) Numai că la un moment dat a venit moda plecării peste graniţă. A fost linişte şi incertitudine o perioadă, era o încordare care prevestea furtună. Şi furtună a fost. După ce unul din băieţii plecaţi a venit acasa (la cam 9 luni de străinătăţuri) a venit cu o maşină de a stricat toată frumuseţea de top a satului. Până atunci mişcările erau mici, mai fine dar acum avea să înceapă o eră nouă, apăreau arme de calibru mare. Nu are rost să vă mai spun că lupta a devenit bătălie şi satul era un front imens. Se băteau în maşini, tractoare, cumpărat de pământuri şi case, construcţii, nunţi etc. Din momentul acela drama s-a accentuat în multe familii şi virusul comparaţiei a răpus multe din ele.

Citește mai mult

Cine mă face normal?

de

Spuneam ieri că normalul nu este neapărat unul natural, normalul poate fi falsificat de cei care se numesc formatori de opinie. Poate fi ajustat și prezentat în așa fel încât să dea bine pentru atingerea scopului urmărit dar și ca să pară cât mai natural și acceptat de oameni. Cu alte cuvinte putem fi ușor manipulați pentru a ne integra în normalul lor și nu în unul natural, firesc. Asta se bazează în special pe dorința oamenilor de fi la fel dar și pe lipsa de educație.

Oamenii de obicei, cei mai mulți dintre ei, doresc să se știe ”în rândul lumii” adică să nu facă notă discordantă cu majoritatea ca să nu fie vorbiți de rău, să nu fie ironizați sau acuzați. Aspectul acesta pornește încă din copilărie , se amplifică drastic în adolescență apoi se maturizează când omul e mai trecut prin viață. Asta face pe adolescent să lepede învățăturile bune ale părinților și să adopte stiluri de viață nesănătoase din dorința de a fi ca cei din grupul său. Mai lesne este să schimbi un adolescent prin schimbarea întregului grup decât să îl schimbi individual. Dacă analizăm bine vom descoperi că multe din aspectele vieții cotidiene sunt făcute de oameni pentru că așa e normal nu pentru că au gândit mai întâi. Multe aspecte sau ambiții sau orgolii sunt născute din comparația cu ceilalți nu din convingerea că sunt necesare venită în urma unui proces logic. Cu alte cuvinte nevoia de semnificație mixată cu o educație centrată pe comparația cu alții trimite masele în trăirea unei vieți care nu le aparține.

La noi la români, comparația cu alții cred că este mai evidentă decât la orice nație. La noi e un sport național în a face ceva mai tare decât vecinul, decât cumnatul sau concurentul direct. Foarte mulți oameni care vin la consiliere află că nu trăiesc viața lor ci pe una dictată de alții și de ce fac alții și de aceea nu sunt fericiți. Biblia avertizează despre pericolul acesta încă de la primele porunci date oamenilor și anume: Să nu poftești la…. și spune câteva aspecte în care nu e bine să te compari cu alții și acestea includ, partenerul celuilalt și avuțiile sale.

Citește mai mult

Normalul ne uniformizează

de

Din fericire toți suntem diferiți spune sloganul de care aminteam ieri. Oare cât mai este de real sau la ce aspecte? Este adevărat că Dumnezeu ne-a făcut diferiți și acesta trebuie să fie argumentul că El e tare creativ, dar și unul din motivele pentru care viața nu e monotonă și robotizată. De ce s-a complicat Dumnezeu sa ne facă diferiți nu știu, dar mă bucur că a făcut-o. Baiul mare e că există totuși cineva care nu se bucură de asta. Cineva care vrea să conducă lumea asta și are nevoie ca toți să putem fi manevrați dintr-un singur punct. Există cineva care ne vrea pe toți la fel, cineva care nu are creativitate pentru că nu a creat nimic.

Diferențele dintre noi sunt un motiv extraordinar de bucurie dacă stăm să medităm. Putem să interacționăm și să comunicăm. Ce ar însemna dacă fiind toți la fel nu am avea ce să discutăm pentru că toate lucrurile ne-ar fi comune, ce ar însemna dacă toți am arăta la fel, am colora la fel, am râde la fel, am desena la fel, am trăi la fel. Ar fi foarte deprimant. Diferențele dintre noi sunt unul din aspectele care dau farmec vieții. Ciudățeniile unora dintre noi sunt dacă vreți sarea și piperul din viață la anumite aspecte. E nevoie și de ciudați de oameni cărora să li se spună: Măi, tu nu ești normal.

Citește mai mult

Măi, tu nu ești normal…

de

„Suntem cu totii diferiti. Din fericire.” (dintr-o reclamă)

Și iar mă preocupă întrebările existențiale… Da mă preocupă aspectul normalității pentru că mi s-a spus des, poate prea des că nu sunt normal. Nu am analizat asta prea mult până acum pentru că de cele mai multe ori oamenii o spun ca să te înjosească dar astăzi arunc o privire (cu mintea) spre aspectul acesta pentru că am văzut reclama asta pe o mașină.

Oamenii te acuză că nu ești normal când te văd că ești diferit de ei. De obicei avem tendința să credem că noi suntem normali și noi suntem etalonul după care se face evaluarea despre ce este normal și ce este anormal. De exemplu: Merg pe stradă și văd o domnișoară foarte haios îmbrăcată, cu blugii rupți, cu șapca pe o parte, cu un tricou lălâi care îi lasă un umăr gol(moldovenescul pentru larg) și cu căști de un kilogram pe urechi. Dacă o analizez în comparație cu sistemul meu de valori îi pun imediat o etichetă cu: ”Asta nu e normală.” sau: Dacă merg cu trenul și scot Biblia să citesc ceilalți foarte ușor vor spune: ”Ăsta nu e normal, e pocăit.” pentru că în sistemul lor de valori normal e să citești Libertatea.

Citește mai mult

Monştrii din noi

de

Cine este iute la mânie face prostii, şi omul plin de răutate se face urât. Proverbe 14:17

Nu despre mânie încerc să scriu astăzi deşi face parte din ceea ce vreau să evidenţiez. Vreau să vorbesc despre monştri. Da ai citit bine despre monştri. E o temă foarte comună de discuţie astăzi, este foarte răspândită şi trăită. Monştrii ne afectează viaţa pe foarte multe nivele, fac parte din cotidian, sunt duşi la şcoală, serviciu, sunt aduşi acasă sau la biserică. Monştrii sunt vizibili sau invizibili, unii se manifestă din plin oriunde au ocazia, alţii sunt discreţi şi trebuie să ai fineţe să îi observi dar sunt prezenţi.

Ne confruntăm cu monştrii de când suntem mici sub două aspecte. Primul dintre ele este legat de interiorul nostru iar celălalt e gata să intre când monstrul din interior deschide uşa. Aţi văzut vreodată copii răsfăţaţi care se izbesc pe jos, care trântesc, lovesc părinţii, zbiară şi se manifestă de parcă îşi pierd toată inocenţa? Eu am văzut de mai multe ori şi vreau să vă spun că nu doar că au creat disconfort şi pagubă şi ruşine ci s-au manifestat ca mici monstruleţi dar agresivi. Ceva din interior ieşea la iveală, ceva ce stătea într-o stare pasivă a fost provocat să reacţioneze şi a făcut dezastru.

Aţi avut ocazia să faceţi faţă unor izbucniri de mânie ale celor din jur? Când persoana nu mai este de recunoscut, când face praf tot ce a construit până atunci în domeniul relaţiilor, când trânteşte şi sparge tot ce prinde? Eu am văzut oameni pe care i-am ştiut din totdeauna într-un anumit fel şi de care am fost speriat la un moment dat datorită monştrilor din ei.

Citește mai mult

Ascultarea e treabă grea…

de

Dacă veţi asculta aceste porunci, dacă le veţi păzi şi împlini, Domnul, Dumnezeul tău, va ţine faţă de tine legământul şi îndurarea cu care S-a jurat părinţilor tăi. El te va iubi, te va binecuvânta şi te va înmulţi; va binecuvânta rodul trupului tău şi rodul pământului tău, grâul tău, mustul şi untdelemnul tău, rodul cirezilor tale de vite şi rodul turmelor tale de oi, în ţara pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da. Vei fi binecuvântat mai mult decât toate popoarele; şi la tine nu va fi nici bărbat, nici femeie stearpă, nici vită stearpă în turmele tale. Domnul va depărta de tine orice boală; nu-ţi va trimite nici una din acele molime rele din Egipt pe care le cunoşti, ci va lovi cu ele pe toţi cei ce te urăsc. Deuteronom 7:12  – 15

La noi în casă primează negocierea şi nu pedeapsa. Adică orice ar greşi copiii noştri prima dată discutăm nu îi pedepsim. Una din concluziile la care ajungem aproape de ficare dată după vreo boacănă este că dacă ar fi ascultat nu ar fi greşit sau ar fi fost mai uşor. De multe ori şi eu sau soţia mea ne găsim în situaţia că dacă ascultam de propunerea celuilalt ar fi fost mai uşor. Timotei după ce facem tot procesul acela cognitiv şi refacem logica evenimentelor de fiecare dată spune: Dar eu vreau să ascult numai că nu pot. De ce e aşa de greu să asculţi?

Adevărul e că deşi i-am spus de multe ori că nu e greu să asculţi îmi dau seama azi că este greu sau foarte greu, depinde de personalitate. Puţini oameni sunt gata să asculte şi să o facă lejer.

Mulţi oameni ştiu de poruncile lui Dumnezeu pentru că le aud mergând la biserică sau dau de ele citind Biblia sau efectiv ceva din interiorul lor le spune că nu e bine cutare sau cutare lucru, dar le e foarte greu să asculte. Dacă nu ar fi aşa oamenii bisericoşi ar trebui să fie mult schimbaţi faţă de ce sunt astăzi. Ar trebui să fie mult mai împlinitori şi mult mai supuşi lui Dumnezeu.

Citește mai mult

O mare amăgire

de

Proorocii tăi ţi-au proorocit vedenii deşarte şi amăgitoare, nu ţi-au dat pe faţă nelegiuirea, ca să abată astfel robia de la tine, ci ţi-au făcut proorocii mincinoase şi înşelătoare. Plângerile 2:14

Cu riscul de a mă face mai neplăcut unora totuşi voi scrie despre această mare, mare amăgire. M-am întrebat de multe ori de ce mereu a fost nevoie de lideri pentru ca societatea să funcţioneze, pentru ca biserica să funcţioneze? De ce oamenii nu se descurcă singuri individual să performeze şi să îşi facă ce au de făcut? De ce e nevoie de lideri politici? De ce trebuie să manevreze cineva masele?

Nu ştiu un răspuns exact, cel mai la îndemână îmi vine să spun că Dumnezeu ne-a creat aşa apoi îmi mai vine să dau vina pe păcat care a alterat ceea ce Dumnezeu a creat perfect. După momentul căderii printre celelalte consecinţe apare prima subordonare din viaţa oamenilor şi anume bărbatul va stăpâni peste femeie. Drastic şi când mă gândesc că de atunci femeile tot se luptă pentru independenţă şi degeaba. Deşi aparent s-au emancipat mult şi au dobândit multe drepturi azi, totuşi în realitate marea lor majoritate nu pot trăi independent 100% pentru că deşi au libertatea să o facă, nu au capacitatea asta. În fine de acolo a început chestia cu subordonările.

Citește mai mult