Bogat sau sărac?

de

Mai mult preţuieşte săracul, care umblă în neprihănirea lui, decât un bogat cu buze stricate şi nebun. Proverbe 19:1

Una din temele cel mai des discutate cu fiul meu cel mai mare, Timotei, este referitoare la mulţumire. El este foarte tentat să nu fie mulţumit cu ce are ca majoritatea copiilor de altfel, ar vrea şi jucăriile alea şi celelalte dacă se poate ar mai vrea un smartphone, un laptop, o consolă de jocuri, o biclă mai faină, şcoala să înceapă de la 10 etc. Acuma de n-ar fi băiatul lui tata l-aşi lua mai tare dar pentru că îmi amintesc bine prin ce am trecut şi eu încerc discuţii cu privire la valori şi principii în viaţă şi vreau să vă zic că am cu cine discuta asemenea chestii numai că după un timp uită. Apoi o luăm iar la explicat că de fapt dacă ai inima capabilă să se bucure de lucrurile mici vei fi mult mai fericit decât dacă ai avea toate avuţiile.

În fine, e un copil de 11 ani, e normal să treacă prin frământări din acestea mai ales în timpurile în care trăim când colegii vin la şcoală cu telefoane superdeştepte, console şi ştiţi voi mai bine ce presiune se crează în casele noastre din cauza asta. Spuneam că la el e normal, la vârsta lui este normal dar sincer vă spun că eu sunt dezamăgit când şi  pe mine mă prind asemenea „tristeţi”

Nu vi s-a întâmplat vreodată să vă doriţi mult mai mult, după ce aţi fost expuşi unui alt stil de viaţă, mai opulent, mai îmbelşugat, mai fără griji? Eu recunosc că am fost ispitit în acest fel. Uneori văzând ce au alţii şi cum reuşesc să se învârtă mă gândeam la mine că sunt slab. Îmi părea rău pentru anumite lucruri pe care nu le am şi despre care credeam că avându-le voi fi mai fericit. Să vă dau un exemplu:

Citește mai mult

Cuvintele înţelepte

de

Cuvintele înţelepţilor, (trebuiesc)  ascultate în linişte. Eclesiastul 9:17

Sâmbătă noaptea spre Duminică am stat la ocazie de la Sighişoara spre Mediaş la întoarcerea mea de la Bucureşti şi după ce am îngheţat bine de tot a oprit un domn care mergea spre Mediaş şi m-a luat. În maşină era cald şi omul asculta o predică a unui preot sau duhovnic. Am dat bineţe apoi văzând că omul ascultă la volum redus mesajul am tras concluzia pripită că nu e foarte atent şi că aş putea conversa. Am greşit. Omul mi-a spus că predicile duhovnicilor trebuiesc ascultate în linişte. Imediat mi-a venit în minte acest verset din vorbele lui Solomon care afirmă acest aspect.

Cât a durat acel mesaj am fost foarte atent la ce vorbea acel duhovnic dar în acelaşi timp mintea îmi atrăgea atenţia asupra modului meu de ascultare. Am ascultat multe mesaje duhovniceşti, am ascultat multe mesaje înţelepte, am citit de multe ori Biblia şi am citit de multe ori cărţi unele din ele foarte, foarte bune dar de prea puţine ori am ascultat mesajele acelea în linişte şi din această cauză am pierdut resurse preţioase. Nu e totul să am ocazia să ascult un mesaj bun sau să citesc o carte bună, dacă nu am atitudinea potrivită pentru primirea acelui mesaj transmis, e foarte posibil ca acesta, deşi a fost extraordinar să nu îmi fie de nici un folos.

Citește mai mult

Când suntem pregătiţi

de

Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce vei avea de spus. Exod 4:12

Am avut ieri, în urma examinării unei noi grupe de consilieri creştini la Bucureşti, o discuţie cu persoane care au terminat cursul de consiliere în care oamenii puneau problema justă: Totuşi de unde ştiu când sunt pregătit să fac o astfel de lucrare? Întrebarea lor a stârnit şi în mine reacţii şi încerc să aştern în cuvinte gândurile pe care le am acum.

Multe lucrări la care suntem provocaţi sunt noutăţi pentru noi. Dacă am fi provocaţi la o lucrare în sfera noastră de abilităţi, studii, experienţe nu ar fi foarte greu pentru noi să depistăm momentul în care suntem suficient de bine pregătiţi să lucrăm dar pentru că unele din lucrări sunt în altă sferă decât cea pe care suntem formaţi ne punem întrebarea când e momentul acela. Să lucrezi pentru oameni e o mare provocare, să lucrezi pentru Dumnezeu e o mare responsabilitate dar să lucrezi pentru Dumnezeu cu oamenii e o chemare imensă încărcată de responsabilitate. Întrebările referitoare la pregătirea noastră şi momentul potrivit sunt în consecinţă, juste.

Citește mai mult

Mai ştim să ne bucurăm?

de

Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le şade bine cântarea de laudă. Psalmi 33:1   Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă! Filipeni 4:4

Recunosc că privesc deseori în gol când cei care conduc închinarea în biserică tot îndeamnă la bucurie pe cei din sală. Nu sunt un tip uşor de dus la nici un capitol, eu dacă nu am motiv să fac ceva stau ca stana de piatră. De aceea de cele mai multe ori când se recită rugăciuni sau versete la comun în biserică eu nu mă prind. Am auzit deseori motivaţii la bucurie dar de cele mai multe ori erau aşa de nepotrivite că mai tare mă indignau. Oameni plictisiţi, sobri, inexpresivi care motivau la bucurie mă făceau să plâng mai degrabă. Sunt de părere că o asemenea motivaţie trebuie să vină în primul rând de la persoane care chiar ştiu să se bucure.

Una peste alta, nu sunt o persoană exuberantă, mă bucur greu şi mai ales nu mă exteriorizez când o fac, dar nici când sunt trist. Pe faţa mea se citeşte destul de greu ce e în mine. Şi totuşi mă bucur şi eu …uneori 🙂

Mă întreb azi oare bucuria e doar starea aceea vizibilă? Dacă mă bucur trebuie neapărat să se vadă? Am auzit des, mult prea des că un om care se bucură arată asta în viaţa sa. Oare bucuria mea dacă nu se vede e bolnavă? Nu sunt sănătos? Ce e de fapt bucuria, o exteriorizare a sentimentelor sau mai mult? Ce face diferenţa între o bucurie validată de ceilalţi şi una nevalidată? Oare la Dumnezeu bucuria cum e notată? Pfiii ce de întrebări….

Citește mai mult

Lumea noastră

de

Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteţi din lume, şi pentru că Eu v-am ales din mijlocul lumii, de aceea vă urăşte lumea. Ioan 15:19

Azi nu voi scrie mult ci doar voi încerca să îmi aştern câteva întrebări cu care mă frământ. Scriptura ne spune că pe cei credincioşi Dumnezeu i-a transformat în copii ai săi şi cumva nu mai sunt din lume adică ceva îi face deosebiţi. În primul rând acel ceva e statutul de Copii de Dumnezeu cu care, e drept, mulţi din jurul nostru nu sunt de acord. Este considerată nebunie să afirmi că eşti copil al lui Dumnezeu. Apoi tot Scriptura ne spune că noi nu mai suntem din lume. cu alte cuvinte am fost altoiţi, am fost tăiaţi din lume şi plantaţi, sădiţi în împărăţia lui Dumnezeu fapt care e iarăşi curată nebunie pentru mulţi din jurul nostru deşi nu doar neoprotestanţii sunt de acord cu asta ci şi orice duhovnic ortodox care citeşte Scriptura, spre exemplu.

În fine, nu fac multă teologie încerc doar să fac o poziţionare şi o identificare. De regulă pocăiţii cum ne zice lumea (si bine ar fi chiar să fim pocăiţi) ar trebui să se deosebească clar şi fundamental de lume (lume aici face referire la viaţa fără Dumnezeu). Deci diferenţa ar trebui să fie vizibilă între poziţia iniţială (din lume) şi poziţia actuală (în Dumnezeu). Problema mare este că de prea multe ori trebuie să ai studii teologice ca să vezi amărâta aceea de diferenţă. De multe, de prea multe ori diferenţa aceea constă doar în declaraţii şi eventual într-un eveniment undeva în trecut în care omul a fost botezat.

Citește mai mult

Când ajungi la capătul răbdărilor… (2)

de

Ştiţi bine lucrul acesta, prea iubiţii mei fraţi! Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie; căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu. Iacov 1:19

Sincer să fiu am puţină tensiune scriind această continuare a meditaţiei de ieri pentru că multe persoane mi-au spus că o aşteaptă cu interes şi mi-e teamămsă nu le enrvez 🙂 . Glumeam desigur, dar reacţiile de pe mail de ieri mă provoacă la mai multe aspecte de meditat pe care dacă nu le pot prinde azi le voi aborda şi mâine.

Ziceam deci că cel ce se mânie e numai normal. Că există momente în care siguranţele fiecărui om sar. Fiecare om are o limită peste care nu e bine să fie ţinut multă vreme. Este dacă vreţi la fel cu orice factor stresor din lumea fizică. Dacă aţi studiat rezistenţa materialelor ştiţi că în funcţie de tipul său, fiecare material opune o anumită rezistenţă după care cedează. Aluminiul de exemplu se îndoaie destul de uşor, punctul de rezistenţă e mic dar oţelul de anumite compoziţii rezistă la stres mare , atât de mare că ajunge să fie folosit pentru construirea sau fabricarea arcurilor de tren care trebuie să susţină zeci de tone poate chiar sute. Nu ai putea face asta cu aluminiul, trebuie o anumită clasă de oţel care mai trebuie pusă şi la un tratament special care să îi mărească rezistenţa.

Citește mai mult